Spravodaj

Informaţii despre program

Bine aţi venit pe site-ul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013.

Obiectivul general al Programului este de a promova, cu sprijinul Uniunii Europene, activităţi care să  intensifice şi adâncească cooperarea socială şi economică dintre regiunile Ucrainei şi ale Statelor Membre care au graniţă comună.
Cu sprijinul fondurilor ENPI urmărim să intensificăm dezvoltarea comună a ariei Programului prin stimularea parteneriatelor transfrontaliere. Vă vom oferi informaţii referitoare la ultimele noutăţi legate de Program, cu accent pe Solicitările de propuneri de proiecte.

Programul de Cooperare Transfrontalieră ENPI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina va fi implementat în perioada 2007-2013 la graniţele externe cu Ucraina ale Statelor Membre participante.

Programul a demarat la 23 septembrie 2008 după aprobarea sa de către Comisia Europeană. Alocaţia financiară a programului este de 68,638,283 Euro din fonduri ENPI, pe o perioadă de şapte ani.

Programul oferă potenţialilor beneficiari o gamă variată de oportuntăţi prin intermediul celor patru priorităţi – Dezvoltare economică şi socială, Îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, creşterea eficienţei managementului la graniţă şi Sprijinirea cooperării “people-to-people”.

 

Seminar privind managementul proiectelor la Satu Mare – 17.04.2014

Detalii »

COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua Cooperării Europene 2013

HUSKROUA_Press_Release_EC_Day_RO.pdf Detalii »

"Frontiere deschise pentru urşi" în Maramureş

La Baia Mare, în data de 25 septembrie se va face promovarea proiectului “ Frontiere deschise pentru urşi în Carpaţii dintre România şi Ucraina”, de către WWF... Detalii »

ZIUA COOPERĂRII EUROPENE ÎN JUDEŢUL SATU MARE

La Satu Mare, în data de 27 septembrie  pe scena amplasată în Muzeul Judeţean Satu Mare ne vom bucura de muzică în cadrul unui concert susţinut de tineri artisti... Detalii »

Prime Minister's Office Hungary

Ministerstvo výstavby a regionálneho rozvoja SR

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL)

Міністерствo економіки України

Széchenyi Programiroda